|
Cronică:
Andrei Glavina C. Diculescu
[Tratto da: C. Diculescu, "Cronică:
Andrei Glavina" in Dacoromania, Buletinul "Muzeului
limbei române". Condus de Sextil Puşcariu, Profesor la Universitateadin Cluj,
Membru al Academei Române. Annul IV. 1924-1926, Partea 2: Etimologii - Articole
mărunte - Dări de seamă
- Cronică - Raport anual - Indice. Institutul de Arte
Grafice "Ardealul (Cluj, 1927), p. 1548-1550.]
In primăvara anului 1925, a murit de ftizie ţi încă
tânăr, în comuna sa natală Susnieviţa, Istroromânul Andrei Glavina. Cu el s'a
stins unui din puţinii apostoli ai românimii de peste hotare, cum şi unul din şi
mai puţinii Istroromâni — patru la număr, cf.
S. Puşcariu, Studii-istroromâne
I, 48 —, care s'a ridicat la o treaptă culturală mai înaltă.
Dintre fraţii din Istria, Glavina a fost singurul
care a avut ocazia să petreacă mai mult timp printre Români şi să-şi facă
studiile în şcoli româneşti. El a venit ca băleţandru mai întâiu la laşi în anul
1891, fiind adus aici de regretatul Teodor Burada, care intr'una din călătorlile
sale în Istria ştiuse să-i câştige încrederea prin daruri şi promisiuni şi
înduplecându-l astfel să-l urmeze. Cum îmi povesteà mai târziu Glavina insuşi,
Burada făcuse o mare impresie asupra lui prin frumoasele melodii româneşti pe
care le cântà cu vioara din când in când înaintea istrienilor, dintre care mulţi
abià atunci,din gura lui, aflau de existenţa unei Românii şi a unui popor mare
românesc. Dar tată! lui Glavina numai cu greu a cedat stăruinţelor lui Burada,de
a-i lăsà fiul spre a-l aduce in România. El se temeà că Românii nu sânt creştini
şi "n'au biserici". Spre a se convinge de realitate, a trebuit deci ca tatăl
să-şi însoţească fiul până în România, unde bătrânul a rămas, se înţelege,
foarte satisfăcut de mulţimea bisericilor din capitala Moldovei!
Adus în Iaşi tânărul istroromân a fost
dat să înveţe carte la "Institutele Unite" de acolo, şi mai târziu, când
avea' sâ fie înscris la liceu, Liga Culturala i-a acordat o bursă. Ca
oraş de studii a fost ales Blajul, deoarece lui Glavina, ca viitor
dascăl român in Istria,''îi trebuià un certificat de la o şcoală din
cuprinsul foastei monarhii austro-ungare. Fiind înscris deci la liceul
din Blaj, bursa acordată de Ligâ i-o trimeteà acolo profesorul ieşan
Aron Densusianu ca din partea sa, căci puţini ştiau de provenienţa ei,
şi din motive uşor de
înţeles lucrul erà
ţinut secret chiar faţă de Glavina însuşi. Cănd ifn anul 1901 a sosit la
Blaj vestea morţii lui Aron Densusianu, directorul liceului din Blaj a
chemat la sine pe Glavina şi i-a comunicat, că "protectorul şi
binefăcătorul" său a încetat din viaţa. Crezăndu-se atunci lipsit de
orice sprijin pentru viitor şi neştiind că bursa ce aveà
erà
de la Ligă, fără a sta mult pe gânduri, Glavina a părăsit liceul şi
Blajul fârà
urmă. In
curând îl ailăm însă ca funcţionar la Legaţiunea austro-ungarâ din
Belgrad. De aici, fn 1904, l-a adus în ţară di Ionel Grădişteanu, pe
atunci Ministru de Lucrări Publice, care puţin mai nainte vizitase
satele româneşti din Istria, se interesase de soarta Românilor de acolo
şi aflase de urma lui.
Venit în Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii i-a dat găzduire la
Seminarul Central, undo eu eram pedagog. Acolo ne-am cunoscut şi ne-am
împrietenit. Aducerea lui in Bucureşti sta în legătură cu scopul urmărit
de Ligă. ca prin mijlocirea autorităţilor româneşti să se infiinţeze o
şcoală românească în Istria, lucru despre care Glavina îmi vorbeà
cu multă însufleţire. Odată când îmi vorbeà
despre planurile lui în legătură cu aceasta, i-am spus că din lipsa
unei cărţi scrise în dialect, pe înţelesul
tuturor, cu greu va prinde rădăcini o şcoală românească In Istria. El a
stat puţin pe gânduri, mi-a dat dreptate şi m'a întrebat ce e de făcut.
I-am răspuns să scrie el însuşi o carte. Mi-a spus că nu se pricepe a
face aşâ cevà singur, şi
m'a rugat să-l ajut eu şi să lucrăm împreună, căci se convinsese mai
dinainte că posedam şi eu carecare cunoştinţe cu privire la dialect.
Ne-am înţeles. Am discutat asupra felului cărţii ce aveam să facem, şi
ne-am oprit la ideea facerii unui calendar, ca scrierea cea mai
corespunzătoare cu interesele imediate ale poporulul în general. înainte
de a ne pune pe lucru, am citit şi studiat împreună colecţia de
scrisori, scrise în dialect, pe care Glavina le primise de la tatăl său.
Bucăţile alese şi combinate de mine Glavina le traduceà
în prezenţa mea şi cu mine; apoi după o săptămână il puneam de mi
traduceà din nou singur
fiecare bucată in parte şi astfel verificam amândoi traducerea veche. La
început a mers mai greu, deoarece tovarăşul mieu se lăsà
uneori influenţat de graiul dacoromân; de acest cusur s'a emancipat însă
repede. Câteva daco-românisme, foarte puţine la număr, ce se observă ici
şi coleà, au fost primite
de amândoi in comun acord, fie că întrebuinţarea lor erà
indispensabilă, dialectul fiind lipsit de termenii corespunzători, fie
că Glavina m'a
asigurat de existenţa lor în graiul anumitor comune din Istria.
Calindaru lu Rumeri din Istrie,
tipărit cu cheltuiala d-lui Ionel
Grădişteanu, e prima şi singura carte populară in dialectul istroromân.
"Această carta — zice O. Densusianu in Vieaţa Novă no. 11 din Iulie 1905
— este atractivă pentru puţinii Istroromâni care ştiu să cetească şi
pentru Românii de la noi, care ar vrea să vadă chipuri de limba unor
frati răzleţiţi..." Calendarul a fost răspândit de Glavina in toate
comunele romaneşti din Istria, unde insă, cu excepţia Susnieviţei, nu
prea a fost cetit. In 1909, bucovineanul Ion Grămadă In călătoria sa la
Românii istrieni l-a găsit la un bătrân din Jeiăni şi spune (Glasul
Bucovinei apud
Sextil
Puşcariu, o. c, 49):
Ei
nu auziseră incă rugăciuni citite in limba lor, nici
povesţi, nimica..., şi de accea vă
puteţi inchipuì
extraordinara lor bucuric, când le-am citit Calendarul.
Se strânsese o
mulţime de bârbaţi, mai ales bătrâni, iar eu, în mijlocul lor,
citeam răspicat şi cu glas tare rugăciunile şi povestile din
Calendar...
Rar rând am avut o bucurie mai mare în viaţa mea ca atuncea!
De la Glavina, care după întoarcerea din România a devenit primar şi
învăţător diriginte în comuna sa natală, a rămas şi oarecare material
inedit, care va fi publicat de dl
Puşcariu in volumul III al
Studiilor lstroromâne.
Glavina aveàa
o înfăţişare plăcută, erà
prietienos, comunicativ şi plin de temperament. In scurta-i viaţă el a
fost un apostol; a luptat din răsputeri pentru ridicarea culturală a
conaţionalilor săi Istroromâni şi şi-a pus tot sufletul să strângă
legăturile dintre ei şi Românii de la Dunăre şi Carpati. Moartea lui e o
pierdere naţională adânc simţită.
|